Interesul clujenilor pentru fostul stelist nu mai este un secret pentru nimeni.
Ieri, directorul executiv al CFR-ului, Răzvan Zamfir, a dezvăluit faptul că clujenii au luat deja legătura cu oficialii Cataniei pentru a demara negocierile în vederea transferului. „Este adevărat că am avut unele discuții cu directorul Cataniei, am vorbit și cu Dică, și cu Zenga, însă nu pot spune mai multe în acest moment. Este un jucător valoros pe care cred că oricine și l-ar dori la echipă”, a spus Răzvan Zamfir la Telesport.
Sosirea lui Dică în Gruia este condiționată de plecarea lui Trică la Famangusta, decarul clujenilor fiind curtat insistent de formația cipriotă, și are mici șanse ca din iarnă să mai continue la Cluj. Astfel, trecerea lui Trică în Cipru ar face loc pentru Nicolae Dică, acesta nemaifiind dorit de Catania. „Vrem să-l păstrăm pe Trică, toți vrem acest lucru, și el își dorește să rămână, însă când un jucător are oferte, nu ne putem împotrivi. Un răspuns oficial o să putem oferi după meciul de la Londra”, a declarat Răzvan Zamfir la același post de televiziune, lăsând să se înțeleagă că pe mijlocașul campioanei nu-l va prinde primăvara la Cluj.
„Îl vrem pe Dică, de ce nu? Pentru a câștiga campionatul, avem nevoie de jucători valoroși. Dică se pliază pe stilul nostru” – Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER